Pe zi ce trece, comuna Giroc devine tot mai accesibilă persoanelor care aleg să se mute în această comunitate. Din 1996 până în prezent, numărul de locuinţe al comunei s-a mărit de cinci ori.

Acum, în Giroc sunt cam 30 la sută persoane venite din afară şi circa 70 la sută băştinaşi. În Chişoda, sat aparţinător, sunt 40 la sută persoane venite şi 60 la sută, oameni ai locului.

Acum, preţul unui metru pătrat de teren în această comună costă între 50 şi 70 de euro. Toată această dezvoltare a dus la ridicarea ştafetei în privinţa facilităţilor.

Aşa se face că, de exemplu, în satul Chişoda există o grădiniţă şi o creşă care au chiar bazin, accesibil doar vara, iar copiii pot beneficia de cursuri gratuite de înot.

"Avem doi profesori de înot care stau la dispoziţia micuţilor", spune Ilie Gâlcă, viceprimar. "La grădiniţă şi creşă avem înscrişi 142 de copii. Vara trecută, la bazin au fost 20 de micuţi care s-au iniţiat în tainele înotului", spune Oana Simion, educator-coordonator în cadrul grădiniţei din Chişoda.

Pentru că localitatea se întinereşte, în Giroc va fi construită şi o creşă, aici existând doar grădiniţă. Mai mult, există şi after-school, dar şi acesta urmează să se mute într-o clădire nouă.

În toată verva dezvoltării, Girocul nu şi-a uitat tradiţiile. Sunt copii din Timişoara care merg în Chişoda pentru a învăţa dansurile populare tradiţionale în cadrul ansamblului "Ghiocelul", iar cluburile de judo, karate sau şah duc Girocul în locuri fruntaşe în competiţii.

La concursul "Lada cu zestre", Girocul a reuşit să obţină de patru ori locul I.

Articol preluat de pe site-ul partenerului nostru media Renașterea Bănățeana.