În 15 și 16 august 2025, la Grădina de Vară a Casei Naționale din Chișoda, comunitatea locală se adună din nou la Ruga Chișozeană – așa cum se face dintotdeauna: cu muzică, dans, tradiție și oameni dragi.
Organizatorii – Primăria și Consiliul Local Giroc, alături de Casa de Cultură „Ionel Lucian Sipoș” – au pregătit și pentru ediția din acest an un program artistic de excepție, desfășurat pe parcursul a două seri, cu intrare liberă.
Vineri, 15 august – deschiderea rugii
Prima seară va fi dedicată cântecului popular, formațiilor tradiționale și bucuriei de a fi împreună. Vor urca pe scenă:
- Dana Gruescu, împreună cu formația Titel Brestovicean
- Tinu Vereșezan
- Milos Pavlovic Kika și Orchestra Skorpioni
- Bianca Opăriuc
- Iasmina Armioni
Spectacolul va fi deschis de Ansamblul folcloric „Ghiocelul” din Giroc, acompaniat de Orchestra Casei de Cultură, sub conducerea dirijorului Adrian Safta.
Sâmbătă, 16 august – recital ANDRA și o seară de gală
Cea de-a doua seară aduce un moment deosebit: un recital special susținut de ANDRA, una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii românești.
Alături de ea, pe scenă vor urca:
- Puiu Codreanu
- Stana & Bojidar împreună cu formația Florea Brothers & Galin Iova
Ruga Chișozeană 2025 aduce, și în acest an, tot ce trebuie: muzică bună, artiști îndrăgiți, atmosferă caldă și două seri în care satul se oprește din goană și se bucură. Așa cum e firesc.